Cireșarii

Repere memorabile în bibliotecile noastre, indiferent de generație, Cireșarii sunt cu siguranță printre cele mai iubite cărți din literatura română.

Cireșarii este un ciclu de cinci romane scrise de Constantin Chiriță începând cu 1953 și publicate inițial între 1956 și 1968. Ele înfățișează în episoade succesive aventurile unui grup de șapte copii denumiți „Cireșarii” pentru că locuiau în cartierul Cireșului, dintr-un oraș nenumit. Victor, Ionel, Dan, Maria, Lucia, Ursu și Tic pășesc astfel în adolescență, cresc, se descoperă și se construiesc pe parcursul cărților, aducând în scenă nu doar mistere și soluții noi, ci și emoții diferite.

Micii eroi au fost îndrăgiți de toate generațiile care au urmat, Cireșarii transformându-se până la urmă într-un substantiv comun care a contopit, spre bucuria autorului, entuziasmul, cutezanța, istețimea, prietenia, frumusețea, inocența și visul realizabil.

Adresată în principal tinerilor, pentalogia a fost adoptată de cititori de toate vârstele, probabil pentru că reușea să umple cu măiestrie un gol existent în literatura română – nevoia de aventură pură, credibilă, locală, nevoia de personaje autentice, calde, duioase, energice și nobile, dar separate de ideologiile de atunci sau de oricând.

Ușor de iubit, imitate și chiar mitizate uneori, personajele lui Chiriță s-au multiplicat în milioane și milioane de cireșari. Iar cartea a devenit cea mai vândută din țară, titlu pe care, după zeci de republicări integrale, probabil că îl deține și astăzi. Așa că te invităm cu drag să descoperi sau să redescoperi această serie de romane pe care cei mai mulți dintre români o pot numi, fără ezitare, „cartea copilăriei”.

(link extern către Editura Roxel Cart)
citat_B_171x161

O carte hipnotică. Un timp pur, dinainte de capitalism și în afara comunismului. O acțiune aproape atemporală. Personaje asemenea.

Un roman care se citește sub tensiunea fiecărui dialog, a fiecărei aventuri, a enigmelor și a unor acțiuni a căror credibilitate vine din capacitatea lui Constantin Chiriță de a crea o lume în sine, aspirațională, inspiratoare. Un roman care se recitește ca o încercare de a permanentiza prezența Cireșarilor. Cireșarii… Tic, Maria, Lucia, Dan, Victor, Ionel, Ursu rămân lipiți de memoria afectivă a adolescenților, mai precis a celor care-și doresc prieteni asemenea lor și care visează să se îndrăgostească pentru întâia oară.

Lucian Pricop

Critic și istoric literar
– Text pe ultima copertă, volumele I-V, Editura Roxel Cart, 2017 –
citat_B_171x161

Romanul pe care îl țin astăzi în mână adolescenții anului 2017 a fost citit, cu siguranță, și de părinții, dar și de bunicii lor. La rândul lor, viitorii lor copii vor citi și ei acest roman.

Unii scriitori știu cu precizie care este cartea lor norocoasă, cea care îi va reprezenta în posteritate. Alții dispar convinși că opera lor majoră a rămas încă nedescoperită de critică, uzurpată de o scriere mai norocoasă, dar nu la fel de reprezentativă pentru destinul lor literar. Constantin Chiriță ar face parte din această ultimă categorie. Altfel spus, autorul nu miza pe Cireșarii, deși posteritatea va juca în mod cert pe această carte norocoasă, care, din 1956, când a apărut primul volum și până azi, în al doilea deceniu al anilor 2000, refuză să îmbătrânească. Acest amplu roman, în cinci volume, este așadar unul plasat sub semnul mirabilului, chiar al miracolului, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, l-a luat prin surprindere chiar pe autorul său, deși visul acestuia fusese acela de a crea în literatura română un roman al adolescenței comparabil celor din proza ame­ricană. A reușit cu prisosință, Cireșarii impunându-se detașat într-un sector ilustrat de nume ca Octav Pancu-Iași, Gica Iuteș, chiar Mircea Sântimbreanu. I-ar putea face concurență romanul de aventuri marine al lui Radu Tudoran, Toate pânzele sus, însă scrierea lui Chiriță are o schemă mai amplă și mai complexă și propune cea mai bună strategie de investigare a unor medii – codul enigmei. În al doilea rând, de la ediție la ediție și până la numeroasele reeditări, Cireșarii vehiculează unele dintre cele mai fabuloase tiraje din întreaga literatură română (milioane de exemplare). În multe biblioteci particulare din țară există cel puțin două, dacă nu trei ediții ale acestei cărți al cărei destin fabulos a creat un fenomen pe care studiile culturale îl desemnează sub numele de fandom. Adică Cireșarii nu s-a jucat numai pe mâna cititorilor, ci și pe aceea a fanilor. […]

De unde vine farmecul neștirbit de vreme al acestui roman și colosalul său succes de public? Cartea are aproape șapte­zeci de ani (!), dar, când am recitit-o am constatat că nu a îmbătrânit deloc. Mai mult, m-a fermecat aproape la fel de mult ca în adolescență. S-a adăugat acum melan­colia recitirii, a recitirii cărții și a recitirii travestite a vârstei mele de atunci. Am gustat altfel decât în copilărie extraordinara descriere a mediului bâlciului din volumul III, detaliile livrești din volumul V, iar rebusul și anagramele din volumul II mi-au amintit de un roman celebru al lui Umberto Eco, Numele trandafirului. Apoi, meseria mea de critic literar m-a făcut să fiu atentă la jocul autoreflexiv prin care Chiriță are grijă să încorporeze în roman fragmente (inventate sau nu, nu are importanță) din scrisorile cititorilor. Cireșarii se dovedește astfel o carte pentru toate vârstele.

Oana Soare

Critic literar, cer­cetător la Institutul de Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române
– Extras din prefața la Cireșarii, volumele I-V, Editura Roxel Cart, 2017 –
Șapte decenii de cireșari

De la publicarea primului volum, în 1956 (la Editura Tineretului, în Colecția Cutezătorii), și până astăzi, cele cinci romane Cireșarii au fost retipărite de foarte multe ori. Seria nu a fost inclusă pe lista lecturilor obligatorii în școală, iar scrierea este complet dezbrăcată de notele politice destul de comune vremii, ceea ce face ca popularitatea ei de atunci să fie cu atât mai ieșită din comun – adorată de tineret și apreciată de publicul de orice vârstă, dar recomandată și de criticii literari.
În deceniile următoare Cireșarii se bucură în continuare de o imensă simpatie, adaptări ale romanelor devenind piese de teatru radiofonic înregistrate pe discuri sau caste audio, sau fiind ecranizate sub formă de serial și filme de lung metraj – interesante poate, însă departe de complexitatea și frumusețea textelor tipărite.

În 1972 a fost publicată o integrală a celor cinci volume, care includea ultimele revizii făcute de autor asupra textului. De-a lungul anilor, o parte dintre ediții au avut și coperte remarcabile, semnate de cunoscuți pictori și graficieni. Altele au abordat grafica cu mai puțină atenție, în special o parte dintre reeditările de după 1989, care au profitat de insuficiențele legislative pentru a publica ediții neautorizate.
Desigur, Cireșarii lui Constantin Chiriță au fost incluși și în colecția „Biblioteca pentru toţi” (o serie extrem de populară de cărți cu autori români, tipărită începând din 2009 de Jurnalului Naţional și Editura Litera). Rămâne în continuare un numitor comun în bibliotecile românilor, fiind unul dintre cele mai solicitate titluri în fiecare an. În prezent drepturile de publicare sunt deținute de Editura Roxel Cart.

Redăm mai jos imagini cu diversele ediții Cireșarii de peste timpuri.

(link extern către Editura Roxel Cart)
citat_B_171x161

Experimentul „Cireşarii” a izbutit în epoca în care a fost creat, dar o car­te bună pentru copii rămâne o car­te bună vreme de secole, mai ales dacă o citesc şi adulţii.

Nici un roman pentru copii şi tineret nu se poate compara, la noi, ca audienţă şi forţă de fascinaţie cu „Cireşarii”. Constantin Chiriţă a avut ideea magistrală – a şi reuşit să o rea­li­zeze – de a nu face compromisuri politice şi nici propagandă în „Ci­re­şa­rii”. „Cavalerii florii de cireş” nu au probleme ideologice. Personajele secundare, unele excelent por­tre­ti­za­te, sunt de asemeni „ale zilelor noastre”, pozitive. Cireşarii, lipsiţi, prin voinţa autorului, de idei politice clare, despre care nu aflăm nici măcar dacă sunt membri în organizaţiile inevitabile de pionieri şi utecişti, au totuşi o idee care convenea şi cititorilor, şi supraveghetorilor ideologici ai vremii: binele. Ei „se implică”, mo­ti­va­ţia lor e tocmai nobleţea binelui gratuit. Toţi răspândesc în jur căldură şi duioşie.

Autorul a avut apoi inteligenţa de a nu ocoli ivirea atracţiei erotice, dar şi de a trata subiectul în limita de­pli­nei pudori şi castităţi, în caz contrar des­tinul cărţilor fiind expus unei cenzuri care nu cunoştea menajamente. Constantin Chiriţă a izbutit să fie credibil fără a şarja renunţarea la iu­bire de dragul unui „scop mai înalt”. Ci­re­şarii sunt veşnic îndrăgostiţi, ceea ce-i face simpatici. Un alt secret pe care autorul „Ci­re­şarilor” l-a intuit este acela al conturării unei echipe. Ci­re­şarii ac­ţi­o­nează într-o direcţie unică, fiind însă diverşi. Iar cititorul îşi poate selecta fa­vo­ritul sau favoriţii în funcţie de propria personalitate. […]

Nu cred că sunt mulţi cititori de la noi care să nu fi parcurs aceste romane. Ele constituie, ca şi poveştile lui Creangă sau, la altă vârstă, marile romane de aventuri ori cele ale SF-ului clasic, praguri obligatorii în accesul unui tânăr la literatură.

Lectura „Cireşarilor” şi a altor cărţi, pe pa­li­e­rele de vârstă cuvenite, educă şi do­cu­mentează asupra a ceea ce sunt li­te­ratura şi rostul ei în lume. Cel care nu citeşte „Cireşarii” pierde o experienţă plăcută şi folositoare. Cel care nu citeşte mai nimic din cărţile potri­vite fiecărui anotimp al tinereţii pier­de totul – şansa de a se apropia de li­te­ra­tură dintr-o perspectivă adecvată, benefică vieţii sale. Mai importantă decât în­tâm­plările din „Ci­re­şarii” este pledoaria lor impli­cită pentru experienţa fascinantă a lecturii.

Horia Gârbea

Scriitor și dramaturg
– „Destinul cireșarilor nu s-a încheiat odată cu jocurile în rețea” (parțial) • interviu realizat de Monica Andronescu și publicat de jurnalul.ro, 2010 –
Cireșarii păreau așa de reali, că toată lumea ar fi vrut să îi cunoască.

Constantin Chiriță și-a imaginat inițial Cireșarii ca pe o trilogie – o serie de aventuri dintr-o vacanță de vară –, dar ca să ajungă la o trilogie, era nevoie ca prima carte să fie acceptată pentru publicare și, desigur, trebuia să fie bine primită. Succesul a fost neașteptat de mare, autorul și editura fiind surprinși de interesul publicului care se manifesta și printr-un număr enorm de scrisori primite. „Cavalerii florii de cireș” (inițial denumită „Teroarea neagră”) a fost urmată în tipar de „Castelul fetei în alb”, apoi de „Drum bun, Cireșari!”, conform planului inițial. Miile de scrisori l-au determinat totuși pe Constantin Chiriță să scrie ulterior și celelalte două cărți.

„Roata norocului” și „Aripi de zăpadă” (inițial denumită „Teroarea Albă”) au completat astfel seria, dar abia în 1972, la prima republicare integrală, cărțile – acum și cu câteva mici ajustări asupra textului – și-au găsit locul în pentalogie, în ordinea pe care o știm azi. Scrisorile au mai curs mulți ani – două decenii. Mulți voiau să îi cunoască pe cireșari, să afle adresa lor ca să le poată scrie. Majoritatea citiseră de mai multe ori toată seria și solicitau continuarea aventurilor. Însă pentru Constantin Chiriță cireșarii pășiseră deja în afara copilăriei și o apucaseră, ca și el, pe alte drumuri ale vieții. Aventurile lor nu aveau să mai continue decât în imaginația fiecăruia dintre noi.

Iată câteva imagini cu manuscrisele lui Constantin Chiriță.

(Vom completa galeria de imagini cu mai multe manuscrise în viitor.)
• Constantin Chiriță gândea și lucra ordonat. Își scria romanele în segmente mari, ideile luând forma unui text legat, cursiv. În general făcea puține corecturi și ajustări.
citat_B_171x161

Eu sunt un cireșar. N-aș fi fost niciodată un cireșar dacă Constantin Chiriță n-ar fi inventat cireșarii.

Nichita Stănescu

– Extras din textul de pe coperta a IV-a a primului volum Cireșarii, Editura Cartea Românească, 1976 –
citat_B_171x161

Dovadă supremă de consacrare, cuvântul „cireşarii” devine substantiv comun.

Un autor aproape necunoscut, Constantin Chiriţă […] publică în 1956 un roman pentru tineri, Cireşarii (Buc., Tin., col. „Cutezătorii”) care devine al doilea best-seller din România comunistă (după romanul Toate pânzele sus! al lui Radu Tudoran, din 1954). Încurajat de succes, autorul scrie mai multe continuări ale cărţii, păstrând personajele – un grup de adolescenţi de doisprezece-şaisprezece ani de pe strada Cireşului dintr-un oraş românesc generic – şi imaginând noi întâmplări: Castelul fetei în alb. A doua aventură a Cireşarilor (Buc., Tin., col. „Cutezătorii, 1958), Drum bun, cireşari! (Buc., Tin., 1963), Roata norocului (Buc., Tin., 1965) şi Teroarea albă (Buc., Tin., 1968). Fiecare din cele cinci volume este reeditat, astfel încât în 1971 numărul total al exemplarelor din ciclul Cireşarilor aflate în bibliotecile particulare şi publice româneşti se apropie de 1.000.000! Iar piaţa încă nu este saturată. În 1972, autorul revine cu o integrală Cireşarii: vol. I, Cavalerii florii de cireş (noul titlu al romanului Teroarea neagră), vol. II, Castelul fetei în alb, vol. III, Roata norocului, vol. IV, Aripi de zăpadă (noul titlu al romanului Teroarea albă), vol. V, Drum bun, cireşari! (ed. def., Buc., Alb.), care se vinde la fel de repede ca ediţiile anterioare. Apoi, integrala însăşi este retipărită în repetate rânduri (Buc., CR, 1976; Buc., CR, 1985 etc.) fără să acopere complet solicitările. Ecoul în rândurile câtorva generaţii succesive de tineri este foarte mare. Eroii romanului-serial sunt iubiţi, mitizaţi şi imitaţi de cititorii de aceeaşi vârstă cu ei.

Alex Ștefănescu

Critic și istoric literar
– „La o nouă lectură: Constantin Chiriță” (parțial) –
citat_B_171x161

Audienţa volumelor, care au început să apară în 1956, deci în plin război rece, a fost imensă, creând o sociologie a receptării spectaculoasă.

Sute de mii de liceeni români s-au identificat cu personajele romanelor; s-au constituit cluburi, centre de tineret care purtau genericul romanului; au fost iniţiate expediţii cu conţinut ştiinţific, constituite din echipe de tineri de vârsta cireşarilor, au fost turnate filme şi un serial TV cu protagonişti aleşi dintre mii de candidaţi sosiţi la preselecţie.

Ştefan Borbély

Profesor emerit la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca
citat_B_171x161

Din anii ’60 încoace, visul literar al oricărui copil din România începe şi se termină cu Cireşarii.

Eroii din roman au treburi grave şi misiuni ugente, acelea de a da un sens copilăriei lor răzvrătite frumos. […]

Tinerii sunt trup şi suflet captivaţi de tu­multul dezlegării unui mister. Sunt sin­ceri şi conştienţi de importanţa mi­siunii lor. Fiecare membru al gru­pului are specializări şi atribute clare: Ursu este întruchiparea forţei fizice, condusă de inteligenţă, şi a puterii de sacrificiu, Victor dispune de o lo­gică imbatabilă, este cult, hotărât, stă­pân pe sine, Tic este un mucalit bun cunoscător al fizicii şi chimiei, in­genios şi neastâmpărat. În grupul membrilor fondatori se alătură romantica Maria, lucida şi ironica Lucia, simpaticul şi hâtrul Dan, premiantul singuratic Ionel, care de­prin­de în cele din urmă spiritul de echipă. […]
Cireşarii sunt exploratori cu vo­caţie, cercetaşi autentici, care se iau în serios, pentru care a dezlega mistere e însăşi raţiunea şi bucuria vârstei lor irepetabile. Trăiesc bucurii in­dicibile, fascinaţii şi emoţii pe care şi le dăruiesc cu graţie. […]
Suita de întâmplări este se­du­că­toa­re: se rătăcesc în peşteră, se luptă cu spionii, descoperă un castel bântuit… Acţiunea are mereu suspans şi se sfârşeşte întotdeauna cu bine. Aven­tura este posibilă doar în spiritul solidarităţii şi al prieteniei. Întâmplările îi maturizează, îi transformă într-un fel în care doar cireşarii pot deveni.

Clara Mărgineanu

Jurnalistă și scriitoare
– „Cireşarii, o fascinantă poveste atemporală, care continuă” (partial) • articol publicat de jurnalul.ro –
citat_B_171x161

Să spunem aşa… Personajul principal din Cireşarii este dl. Chiriţă.

Dl. Chiriţă este o combinaţie între Victor, Ursu şi Tic. Dl. Chiriţă a fost inteligent ca Victor, un sportiv de excepţie ca Ursu şi un şmecheraş ca Tic. Ăsta e el. Şi aşa a vrut să fim noi. Eu? Am fost îndemnat să fiu Cireşar. De toată lumea. Noi toţi am fost îndemnaţi să avem spirit de aventură. Şi eu, şi sora mea, şi fratele meu. Acum, dacă stau să mă gândesc, am fost cireşar toată viaţa mea.

Victor Chiriță

– Extras din „Am fost cireșar toată viața mea” • interviu realizat de Monica Andronescu și publicat de jurnalul.ro, 2010 –