Aripi de zăpadă

A patra carte din seria Cireșarii, publicată inițial în 1968.

Cartea a fost publicată pentru prima dată, în 1968, sub numele Teroarea Albă, dar niște revizii ulterioare au afectat și titlul, pe care Constantin Chiriță l-a transformat în Aripi de zăpadă.

Povestea cireșarilor continuă cu o nouă aventură, dar sunt elemente noi care intervin, adăugând fațete noi experiențelor și personalității fiecăruia dintre ei. Grație reușitelor de până acum, cireșarii au deveni celebrii – cei din poveste, nu doar romanele care i-au însufelțit 😎 – și se confruntă cu o situație inedită, în care sunt idolatrizați și imitați de o mulțime de copii dintr-o tabără de iarnă. Pornind cumva de aici, vor ajunge să nu își mai petreacă vacanța așa cum anticipau – doar cu distracție și concursuri de iarnă.

Vor fi nevoiți sa înfrunte munți înzăpeziți, avalanșe, prăpăstii, lupi flămânzi și alte dificultăți la care era de așteptat să îi provoace un drum nu foarte bine pregătit pe meleaguri neumblate. Totuși, Aripi de zăpadă e departe de a fi doar o poveste despre o călătorie în sălbăticie, lucrurile complicându-se serios din cauza unui grup de răufăcători care reglau niște conturi de la o lovitură mai veche.

Situația este complexă, provocările unei furtuni de zăpadă și ferocitatea tâlharilor făcându-i pe cireșari să găsească resurse noi, putere, abilități și iscusință în drumul lor logic către rezolvarea noului mister: locul unde era ascunsă o neprețuită cutie albastră, râvnită și de tâlhari, dar al cărui conținut le era necunoscut tuturor.

Parcurgem, probabil, cel mai tenebros dintre romanele Cireșarii, dar sigur că totul se termină cu bine, că doar avem de-a face cu eroi speciali. Însă te lăsăm pe tine să descoperi cum contribuie fiecare, unde greșesc, cum se ajută și se completează unul pe celălalt pentru a reuși împreună ✊.

(link extern către Editura Roxel Cart)

Redăm mai jos câteva comentarii făcute cu referire la acest roman și la seria Cireșarii de către cititori de toate vârstele.

„Este volumul meu preferat din serie. O carte de aventuri, o carte a copilăriei, o carte pe care o iubesc.”
Dan Niță – Nopți de vamă, pe youtube.com

 

„Volumul 4 al seriei „Cireșarii” pare să fie cel mai necitit dintre toate. Nu zboară nici o pagină din el, nu am găsit nici o notiță făcută cu creionul, nici de mine, nici de mama, ceea ce acum pare ciudat, pentru că e volumul care mi-a plăcut cel mai mult. Așa văd acum, recitindu-l, deși poate copil fiind nu m-a amuzat atât de tare, fiind mai dark decât cele anterioare.”
Nona, pe goodreads.com

 

„Îi cunosc stilul autorului, un stil inconfundabil, iar cartea asta mi s-a părut o carte care pune la încercare cititorul, cu subînțelesuri și diverse “taine” ascunse printre replicile lor. Ca cititor e interesant, dar și frustrant să le identifici intențiile și să le înțelegi deciziile. Ca în orice carte, au fost lucruri care mi-au plăcut și unele care nu; recomand, și recomand chiar dacă nu ați citit primele trei volume – ar fi un început bun mai ales pentru a face cunoștiință cu curajul și vigilența lor.”
Sandra Lerint, pe goodreads.ro

 

„Citesc Cireșarii pentru prima dată în viață, adult la 30+. Cu fiecare volum sunt uimit cât de bine sunt scrise aceste cărți și câtă ingeniozitate autorul aplică la fecare nouă aventură. Aripi de zăpadă e cel mai reușit volum până acum.”
Bogdan, pe goodreads.com

 

„Cărțile copilăriei mele. Simply outstanding.”
Maria, pe goodreads.com

 

„Perfectă.”
Iulia Ioana, pe goodreads.com

 

„[…] Cireșarii îmi sunt mai apropiați și acum mai mult decât cărți pe care le-am citit recent. […]”
Cristina Foarfă, pe bookaholic.ro

 

„[…] Eu când eram mic voiam să fiu Tic (cu puseuri de Ursu), acum însă cred că aş vrea să fiu Dan. Haios, bun prieten, inimos, o perfecţiune a imperfecţiunii. […]”
Cristian Dogaru, pe blogul-tapirului.tapirul.net

 

„[…] Eu abia aștept să le fac cunoștință și micuților mei cu cei șapte cavaleri ai florilor de cireș, pentru că sunt personaje care te modelează frumos, din punctul de vedere al copilului și adolescentului. Astăzi, asemeni cireșarilor, m-am maturizat și eu, dar în sufletul meu de copil voi fi mereu un cireșar.”
Simona Mihalache, pe carturesti.ro

 

„Mi-a părut rău când am terminat şi ultimul volum. Cred că în felul ăsta simt toţi cei care citesc o serie care le-a fost dragă. Te obişnuieşti cu personajele, ajungi să le cunoşti şi ai vrea să ştii ce se întâmplă mai departe. În ultimul volum se sugerează un posibil final, dar, în acelaşi timp lasă loc cititorului de a broda singur pe marginea poveştilor destinului fiecăruia dintre Cireşari. A fost o carte pe care nu doar eu am citit-o cu plăcere, ci şi mari scriitori ai vremii, cum a fost şi Nichita Stănescu.
…Ca şi el şi eu am fost şi sunt cireşar 🙂
Roxana Monica Bortoş, pe bibliodevafiliala3.wordpress.com