Roata norocului – a treia carte din seria Cireșarii, de Constantin Chiriță, publicată inițial în 1965.
Mai trece un an, mai vine o vară, ne mai bucurăm de o vacanță, mai găsim o enigmă de dezlegat pentru cireșari. Desigur, acesta nu e planul nostru, ci al lui Constantin Chiriță, care însă nu se mulțumește cu o enigmă, la fel cum nu s-a mulțumit doar cu câte o surpriză în primele două volume.
Cireșarii schimbă peisajul și, la invitația verișoarei lui Dan, ajung pentru o vacanță într-o altă localitate, renumită pentru un bâlci extraordinar. Acolo Tic este foarte atras de jocul la Roata norocului, unde însă singurele câștiguri semnificative pe care le obține sunt convingerea că proprietarul trișează și dorința de a demonstra acest lucru.
Problema mai stringentă intervine totuși dintr-o cu totul altă direcție: de la muzeul din localitate sunt furate niște statuete din lut, unice și foarte valoroase, pe care doar Tic a apucat să le privească în timpul vizitei, înainte să se facă nevăzute.
Ambele probleme trebuie rezolvate, iar grupul se lansează într-o aventură de deducție și investigație, de dialog și contradicție, de certitudine și răsturnare de situație. Există o listă de suspecți și o suită de posibile piste. Vei avea și tu propriile bănuieli la început, apoi poate „vei ști” cu siguranță răspunsurile, apoi nu vei mai ști nimic 🤔. Apoi în sfârșit vei înțelege, doar pentru a fi poate din nou confuz câteva pagini mai târziu 😳. Important este că vei fi, garantat, parte din echipă.
Vremurile acelea au apus demult și probabil că bâlciul teribil de atunci nu ar mai impresiona niciun adolescent de astăzi, trecut (un pic blazat deja) prin contactul cu Disneyland, Twitch și jocurile video. Dar minunatele descrieri și simpaticele dialoguri servesc cu siguranță drept un prilej extraordinar de a compara oameni și lumi aflate la mare distanță. Și, foarte important, cartea e încă o ocazie de a trăi intens aventura alături de cireșarii dedicați trup și suflet noilor lor misiuni.
Redăm mai jos câteva comentarii făcute cu referire la romanul Roata Norocului și la seria Cireșarii de către cititori de toate vârstele.
„Roata Norocului este cel mai aproape de reţeta romanului poliţist dintre volumele Cireşarilor. Trama detectivistică, abil condusă, lasă loc unei desfăşurări de fapte tensionate şi unor deducţii de fineţe ale cireşarilor şi în special ale liderului lor, Victor. Cu toate acestea, mai impresionant este mediul bâlciului provincial, inspirat descris de autor, cu multă veridicitate. În spatele măştii vesele a iarmarocului stau caractere tenebroase şi „tristeţi provinciale“. Cireşarii acţionează eficient, ca nişte tineri justiţiari, iar enigma se rezolvă şi ea, dar abia în ultimul rând al cărţii.”
Horia Gârbea, pe carturesti.ro (descriere)
„Acest volum este preferatul meu de până acum, deoarece seamănă foarte mult cu un roman thriller reușit. Acțiunea este prezentă la fiecare pagină, fiind foarte bine construită, ținându-te cu sufletul la gură. […]
Al treilea volum din seria Cireșarii este excelent conceput, iar autorul se joacă cu mintea ta până la final. Toți cititorii vor fi prinși în poveste, vor face presupuneri, vor fi uimiți de răsturnările de situație și nu vor putea lăsa cartea din mână.”
Sonia, pe soniaciteste.ro
„Probabil aș recomandă cele cinci volume ale Cireșarilor mai degrabă părinților ce doresc să deschidă apetitul pentru lectură propriilor copii. Aventurile celor 7 tineri au avut un astfel de efect asupra mea, deși până la parcurgerea lor am mai citit și alte cărți specifice copilăriei și îndelung apreciate. Ionel, Victor, Ursu, Dan, Maria, Lucia, Tic și nu în ultimul rând, Moș Timofte, nume emblematice ale eroilor principali, contribuie semnificativ la dezvoltarea imaginației elevilor din școlile primare sau gimnaziale, întrucât pățaniile celor 7 prieteni se impregnează adânc în memoria micilor cititori, determinându-i pe aceștia să-și creeze propriile vise, călătorii fantastice, propriul cod și propriul dialect, precum și prietenii solide în cadrul cărora să se manifeste dezinvolt.
Cireșarii pot fi considerați drept un tribut esențial în formarea personalității unui cititor autentic, dar și a unui adolescent. Constantin Chiriță poate fi apreciat de către români pentru seria “Cireșarilor” asemeni lui Mark Twain, autorul capodoperei intitulate “David Copperfield”.”
Anonim, pe carturesti.ro
„Geniale! Nu prea mi-a plăcut cartea când eram mic, mai ales pentru că eram forțat să citesc. Am descoperit Cireșarii târziu, pe la 20 de ani, prin intermediul prietenei mele de la vremea aceea. Timp de vreo 4 ani, în fiecare vară, citeam Cireșarii. Acum am 42 și am devenit fericitul posesor al colecției. Nu știu dacă există alte cărți mai bune care să îți trezească poftă de aventură ca Cireșarii. Să faci să citească un om căruia nu prea îi place, cred că e un talent special. Constantin Chiriță a reușit asta. Și Vlad Mușatescu :). O recomand oricărui om care are copii și vrea să le trezească spiritul de aventură. Și chair și pentru ei. Cum ziceam, am 42 😃.”
Prodan Alexandru, pe emag.ro
„[…] Ticușor din nou este un mic Hercule Poirot în devenire și, cu farmecul sau desăvârșit, descurcă ițele misterului alături de prietenii săi. Inocența copilăriei pe care o prezintă această carte este din păcate nu atât pe placul noilor generații, deși sunt convinsă că și astăzi sunt încă mulți cei care citesc Cireșarii deși nu recunosc acest lucru.”
Simona Mihalache, pe carturesti.ro
„Cărțile sunt captivante și te teleportează în lumea lor. Cu cât parcurgi mai mult, le simți frica, fericirea, până și nebuniile lor.”
Cornea Gabriel, pe emag.ro
„Le-am citit în copilărie, acum le vor citi copiii mei. Super!”
Constantin Petre, pe emag.ro
„Îmi aduc aminte cu mare drag de Cireșarii. De fapt sunt cărțile copilăriei mele, căci le-am citit în total de vreo 6-7 ori pe fiecare în parte. Țin minte că într-o vară le-am citit de două ori cap la cap. Ceea ce e foarte atrăgător la Cireșarii e că fiecare volum are un aer aparte, te transportă într-o altă lume decât volumul precedent.”
Ciprian, pe goodreads.ro